photo-5

1

În anul 2006 am absolvit cursurile Facultății de Drept ale Universității de Stat Alexandru Ioan Cuza din Iași. Mediul academic nu a fost ales în mod întâmplător, înțelegând să continui tradiția familiei. În luna septembrie a aceluiași an m-am prezentat și am susținut pentru prima oară examenul de admitere în Baroul Vrancea, examen pe care l-am promovat, începându-mi cariera de avocat în luna ianuarie 2007.

2

La scurt timp am decis ca, în paralel cu desfășurarea activității, să îmi măresc volumul de cunoștințe. În urma cursurilor urmate în cadrul Universității Danubius’ din Galați, în perioada 2009- 2011, am obținut diploma de Master în materia Dreptului Comunitar.

3

Ulterior, având în vedere și schimbările de substanță suferite atât de legislația civilă cât și de cea penală, am participat la numeroase conferințe pentru a îmi actualiza și îmbogăți informațiile deținute privitoare la dreptul material și la cel procedural.